12-14 septembrie 2025 - Zilele Europene ale Patrimoniului

Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu“ Neamț marchează cea de-a XXXIII-a ediţie a Zilelor Europene ale Patrimoniului,

care se desfăşoară în mod tradiţional în luna septembrie, prin organizarea unei expoziţii de publicaţii şi facsimile ce se regăsesc în Fondul documentar „G. T. Kirileanu“, precum şi prin proiectarea unui material video ce propune parcurgerea unora dintre paginile albumelor circumscrise tematic domeniului pe care  Consiliul Europei și Comisia Europeană, ca iniţiatori şi organizatori ai acestui demers cultural, l-au ales pentru acest an, respectiv „Patrimoniu şi Arhitectură. Ferestre către trecut, Uşi către viitor“. Aşadar, în perioada 12-14 septembrie, colecţiile speciale ale Bibliotecii Județene „G. T. Kirileanu“ Neamț vor deschide un nou culoar spre descoperirea patrimoniului cultural, iar întâlnirea cu ipostazele mai îndepărtate ale unora dintre comorile arhitecturii româneşti are în vedere şi stimularea interesului pentru protejarea şi conservarea acestora.

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu Neamț“

este continuatoarea unor vechi tradiţii de lectură publică în judeţul Neamţ. Astfel, din articolul publicat de Constantin Turcu în Anuarul Liceului „Petru Rareș“ pe anul 1933-1934 (pp. 159-169), intitulat „Biblioteca Liceului din Piatra-Neamț“, aflăm că „Cea dintâi bibliotecă, despre care am găsit urme, este Biblioteca pentru învățătura poporului Român, înființată, după toate probabilitățile, în anul 1869.“