admin

admin

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează expoziția de pictură „Explorări cromatice“ a plasticianului Victor Sorin Ploscaru, în Sala Cupola, în perioada 15-31 iulie 2024.

* Activitățile coordonate de dr. Mihaela Marcu-Bogan, specialist în istoria Greciei antice, se vor desfășura sub genericul „Om. Istorie. Timp. Jocurile Olimpice“

Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu“ Neamț organizează, în perioada 10-12 iulie 2024, patru ateliere educativ-creative pentru copii și adolescenți, sub genericul „Om. Istorie. Timp. Jocurile Olimpice“, în cadrul cărora participanții vor avea prilejul de a realiza o călătorie imaginară în istoria lumii și vor învăța prin joc aspecte esențiale ale civilizației umane: marea aventură a scrierii, moștenirea familială și culturală (arborele genealogic), perceperea timpul istoric, istoria și semnificația Jocurilor Olimpice ca evenimente promotoare ale păcii și demnității umane.
Activitățile atelierelor sunt organizate pe grupe de vârstă, grupa mică (7-10 ani) și grupa mare (11-18 ani) și vor avea loc în zilele de miercuri, 10 iulie, și vineri 12 iulie, în intervalul orar 10.30 – 12.30. Astfel, miercuri, 10 iulie 2024, vor fi două ateliere pentru grupa mică (7-10 ani), un atelier cu tema „Cronologia. Arborele genealogic. Friza timpului“, iar celălalt atelier – „Istoria scrierii“.
Vineri, 12 iulie 2024, de la ora 10.30 la ora 11.20, pentru grupa mică (7-10 ani), tema va fi „Jocurile Olimpice de la antichitate la modernitate“; iar de la ora 11.30 la ora 12.30, pentru grupa mare (11-18 ani), va avea loca atelierul cu tema „Jocurile Olimpice de la antichitate la modernitate“.
Activitățile sunt organizate în colaborare cu dr. Mihaela Marcu-Bogan, specialist în istoria Greciei antice, care va coordona ateliere.
Participarea este gratuită, pe baza permisului de bibliotecă.
Înscrierile au loc la Filiala de Carte Străină a Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț (Bd. Republicii nr. 17).

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează o multitudine de activități sub genericul Biblioteca de vacanță, în perioada 1 iulie – 29 august 2024.

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează expoziția de pictură „Peisaje transilvănene“ a plasticianului Vladimir Kató, în Sala Cupola, în perioada 2-15 iulie 2023.

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț găzduiește atelierul de artă plastică „Povești de hârtie“, susținut de prof. Ana-Maria Lemnaru și prof. Daniela Rotaru, adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 10 ani, marți, 25 iunie 2024, în intervalul orar 10:00-13:00, în Sala Info-Club 2.

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț găzduiește Recitalul de pian și canto „Armonice pe portativ“, susținut de elevi de la Școala particulară de Muzică TeoMelody Piatra-Neamț, îndrumați de prof. Vasile Daniel Miron-Anastasiu, vineri, 21 iunie 2024, începând cu ora 17:00, în Sala Cupola.

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț găzduiește expoziția „Istoria Jocurilor Olimpice în filatelia românească“, din colecția prof. Dumitru Varodin, în perioada 26 iunie – 26 iulie 2024, în Spațiul expozițional de la parterul Corpului A.

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează un maraton al lansărilor de carte apărute recent la Editura Eikon București, luni, 17 iunie 2024, începând cu ora 17:00, în Sala Cupola.

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț va găzdui conferința „Încercări asupra creației poetico-filosofice eminesciene“ susținută de prof. univ. dr. Ștefan Munteanu, la 135 de ani de la trecerea poetului Mihai Eminescu în eternitate.

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț găzduiește, în prezența autoarei, lansarea cărții „Un destin împlinit. Roman biografic“ de Viorica Șerban, marți, 11 iunie 2024, începând cu ora 11:00, în Sala Cupola.

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu Neamț“

este continuatoarea unor vechi tradiţii de lectură publică în judeţul Neamţ. Astfel, din articolul publicat de Constantin Turcu în Anuarul Liceului „Petru Rareș“ pe anul 1933-1934 (pp. 159-169), intitulat „Biblioteca Liceului din Piatra-Neamț“, aflăm că „Cea dintâi bibliotecă, despre care am găsit urme, este Biblioteca pentru învățătura poporului Român, înființată, după toate probabilitățile, în anul 1869.“