Cautare

Parteneriat educațional național „Prietenie… pe o… sfoară...“

Parteneriat educațional național „Prietenie… pe o… sfoară...“

Parteneriat educațional național „Prietenie… pe o… sfoară...“

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț s-a alăturat mai multor biblioteci publice din țară în parteneriatul educațional național „Prietenie… pe o… sfoară...“,

spre a promova literatura pentru copii și pentru stimularea dorinței de lectură a celor mai mici cititori, cu scopul de a deschide orizontul copiilor către lectură și către operele celor mai mari scriitori de povești, de a pune în valoare imaginația și creativitatea copiilor și bibliotecarilor deopotrivă.
Este de așteptat ca, în perioada imediat următoare, și alte biblioteci publice din județ să se alăture Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț în cadrul acestui parteneriat.
Proiectul a fost inițiat de Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov, prin Secția pentru Copii și Tineret, iar anul acesta se desfășoară ediția a VI-a.
Startul activităților edițiilor anuale pentru acest proiect este dat la 2 aprilie, când se sărbătorește Ziua Internațională a Cărții pentru Copii. Inițiată în 1967, Ziua Internațională a Cărții pentru Copii marchează ziua de naștere a celui mai îndrăgit autor de basme, Hans Christian Andersen. Scriitorul danez, născut pe 2 aprilie 1805, la Odense, a încântat generații de copii cu povestiri precum „Hainele cele noi ale împăratului“, „Fetița cu chibrituri“, „Rățușca cea urâtă“, „Mica sirenă“.
Anul acesta, proiectul „Prietenie… pe o… sfoară...“ este consacrat vieții și operei Fraților Grimm.
Activitățile pentru „Prietenie… pe o… sfoară...“ se vor desfășura, până în jurul datei de 15 mai, în cadrul Secției de carte pentru copii și Ludotecă „Ion Creangă“, în zilele de miercuri și joi, între orele 14:00 și 15:00, după un desfășurător agreat de bibliotecile publice participante. Copiii vor fi întâmpinați cu un fond muzical, după care li se va face introducerea în temă, cu câteva cuvinte despre proiect. În continuare vor fi prezentate viețile și opera Fraților Grimm cu o proiecție Power Point. După ce se lecturează una dintre poveștile Fraților Grimm, se trece la activitatea practică, în care va fi folosit un set de desene aferent poveștii citite. Fiecare copil va primi conturul desenului gata decupat, creioane colorate, lipici, carton A4 colorat. Desenele realizate de copii vor fi expuse, pe sfoară, în Secția de carte pentru copii și Ludotecă „Ion Creangă“. În final, vor fi desemnate cinci lucrări câștigătoare.
Poveștile agreate din opera Fraților Grimm sunt: „Albă ca zăpada“, „Cenușăreasa“, „Hänsel și Gretel“, „Muzicanții din Bremen“, „Tom Degețel“ și „Scufița roșie“.
Magia basmelor Fraților Grimm – Jacob Grimm (1785–1863), Wilhelm Grimm (1786–1859) – își are originea în pădurile, castelele și orașele din inima Germaniei. Poveștile scrise de cei doi frați au încântat copilăria multor generații. Orașul Hanau este locul nașterii Fraților Grimm, însă orașul Steinau este locul în care și-au petrecut adolescența. Aici, străduțele pietruite sunt împânzite cu clădiri din lemn, la fel ca și casa celor doi povestitori. Dar inima poveștilor este orașul Kassel, unde cei doi frați au locuit mai bine de 30 de ani, lucrând ca bibliotecari la Fridericanum, primul muzeu public din Europa.